Si iarasi te-am pierdut....

Ascunsa acum in inima mea, iubirea pentru tine nu am s-o uit niciodata. Era fragila, da, stiu, dar era o iubire adevarata, nascuta dintr-o scanteie. Era prima mea iubire in care nu ma gandeam la consecinte, in care nu am luptat pentru ca sa te obin, in care zburam alaturi de vocea ta. Te iubeam pentru ca ai aparut in acel moment in viata mea si mi-ai dat aripi. Aripi pe care acum am sa le folosesc ca sa zbor departe de tine, cu ajutorul carora ma voi pierde in vazduh. Am sa ma pierd pe undeva prin viata mea, la fel cum te-am pierdut pe tine in viata ta. Acum nu mai suntem noi, esti tu si sunt eu, suntem doua persoane care nu se vor mai intalni ca sa priveasca luna impreuna. Acum luna va fi a ta sau a mea si niciodata a noastra. De multe ori imi voi aminti de tine ca de un loc frumos in care am trait clipe feerice. Imi voi aminti de tin de fiecare data cand voi intalni in calea mea, luna, stelele, vantul in serile de vara si numele tau.....

Perfectiunea,un aspect ce nu poate fi atins.

Perfectiune...Oare exista perfectiune? De ceva vreme (nu imi dau seama de cand) am inceput sa nu mai cred in perfectiune. Am ajuns la concluzia ca ar fi un aspect imposbil de atins.Ce m-a facut sa cred asta? Pai... faptul ca nu sunt convinsa ca perfectiunea e dezirabila. Eu una incep sa imi dau seama ca nu ma atrage de niciun fel. Nici lucrurile, nici persoanele perfecte nu mi se par interesante.

Nu vreau ca lucrurile sa decurga conform unui scenariu,considerand astfel ca asa va fi totul minunat,m-as plictisi de moarte. Atunci cand ajungi la perfectiune, cel putin in plan teoretic, nu mai ai catre ce sa tinzi.Cand esti perfect nu mai ai de ce sa incerci sa te dezvolti, sa evoluezi.Iar cand nu mai evoluezi esti mort.

Persoanele perfecte nu ma fascineaza,ba chiar mi se par de cele mai multe ori banale.

In plus, indiferent ca ne place sau nu, imperfectiunile ne diferentiaza,ne fac speciali intr-un fel sau altul. Fiecare dintre noi are o anumita combinatie de imperfectiuni care ne fac unici.

Acum,usor generalizat intrebarea ar fi:ce este mai rau?sa fii imperfect sau sa fii pur si simplu banal?

End of story ...

Sfarsitul.Cred ca da.Nu mai e cale de intoarcere si aici totul ia sfarsit.M-am saturat sa sper ,sa incerc sa lupt, sa fie bine.Prefer sa stiu ca nu sunt eu aia care iti face rau si care te tine din drum.Esti liber da,de ceva timp. Sper ca iti e mai bine,si asa poate vei fi fericit.Daca eu nu am fost capabila sa te fac.

Ma simt obligata sa iti multumesc pentru tot .Pentru toate clipele fericite,pentru fiecare moment cand radiam de fericire,cand pur si simplu iubeam si zambeam din tot sufletul.

Imi pare rau ca,nu am stiut sa ne apreciam,si nu am stiut sa ne tinem unul langa altul.Dar cine stie,asa e mai bine.

Mult noroc in viata,si sper sa gasesti o ea,care sa te merite, sa te faca sa iubesti.Sa iubesti un sfert din tot ce simt eu acum.Si atunci poate vei realiza unele lucruri.

Indiferenta doare...

Ce intelegem mai exact prin „a fi indiferent”?Ca persoanei respective nu ii pasa,pur si simplu nu il intereseaza de anumite lucruri sau persoane,lasa totul in voia sortii,si daca e sa fie asa bine,daca nu iara bine.Dupa parerea mea,de cele mai multe ori indiferenta doare cel mai tare!Doare mai rau decat oricare alt lucru,cum ar fi ... infidelitatea ,un conflict intre 2 persoane,sau orice altceva.Este greu sa traiesti cu gandul ca primesti indiferenta in timp ce tu oferi sentimente.Acestea fiind din ce in ce mai puternice, urmarile pot cauza chiar un soc.O stare  de confuzie pe care nu poti sa o depasesti de cele mai multe ori.Te distruge incet incet,iar cel mai probabil iesi cu mari cicatrici pe suflet.De ce sunt oamenii indiferenti?Aceasta este o intrebare care mi-am pus-o de foarte multe ori.Am observat ca unii oameni sunt indiferenti pentru  ca asta vor,nu le pasa de cei din jur,si le da satisfactie vazandu-i ca nu le este exact bine.Unii sunt asa doar din pura obisnuinta,pentru ca indiferenta este modul prin care se salveaza de suferinta sau posibile probleme.Intotdeauna mi-a fost teama de indeferenta,pentru ca de cele mai multe ori aceasta m-a ranit.Provocand rani care inca nu s-au vindecat nici in momentul de fata.Dar sunt mascate doar.Fara ca cei din jur sa isi dea seama ca exista cu adevarat ceva. Am invatat ca,ceea ce mie nu imi place altuia nu ii fac,deci eu nu ofer indiferenta.Desi poate nu toti realizeaza,sunt destul de atenta cu oricine are nevoie de mine,si ma implic de fiecare data cand simt ca e nevoie.Nu mi-a fost frica niciodata  sa-mi exprim sentimentele,sa arat ce simt,pentru ca nu ma feresc si e modul prin care arat ca imi pasa.Am observat ca pentru unii e o moda sa fii indiferent,de cele mai multe ori esti considerat ”cool” sa fii asa.Dar ma intreb de ce?De ce sa nu arat ca imi pasa?E oare ceva rau in asta?Pierd ceva?...poate doar putin timp,dar stiu ca nu l-am irosit aiurea,si ca poate in timpul asta am invatat ceva. Persoane care chiar merita sa le acorzi atentie sunt din ce in ce mai putine. E doar o observatie la prima vedere,nu se stie niciodata ce se ascunde dupa aparente.Prefer sa nu judec gresit,poate totusi nu se merita...Ma intreb oare pierdem ceva daca suntem mai atenti cu cei din jur?

Abandonat'a

Nici nsh dc mai scriu..pt k mereu spun aceleasi cuvinte,am aceleasi probleme insa vreau sa ma descarc,sa povestesc cuiva ce se intampla cu mine,iar cum nu am pe nimeni prefer sa scriu aici.Nu stiu ce se petrece cu mine pt k am numai zile proaste si ma simt tot mai singura.Ma simt de parca lumea m'a abandonat...ma simt atat de singura in marea asta de oamnei.nimeni nu ma asculta,nu ma intelege..Tot ce fac este sa ma condamne..Oare chiar atat gresesc?Oare numai eu sunt vinovata?Pe zi ce trece imi simt puterile cum se sfarsesc,pe zi ce trece ma satur sa lupt,sa infrunt si sa traiesc.Pe zice trece toata energia,veselia si pofta de viata se limiteaza...numai gasesc motive de a zambi nici in faptele,lucrurile,persoanele..tot ce inainte ma facea fericita acum mai rau ma adancesc in singuratate,dezamagire. Din fata ce am fost simt k pierd tot si pe zi ce trece sunt alta..candva iubeam viata,acum o urasc.Candva ma bucuram de tot..de zambete,de natura,de ploaie,de cer,soare,luna,stele..acum incep sa urasc tot ce ma inconjuara. Acum nu ma simt bine in lokul unde candva eram tot.Imi doresc sa plec departe,undeva unde nimeni sa nu ma cunoasca,sa fiu singura,sa ma refugiez,sa vad daca o pot lua de la capat...

Povestea a doi tineri….

Intr-o zi un baiat si o fata se plimbau prin parc. Deodata fata se opri si ii spusa baiatului...-Stii..Dragostea noastra a fost o greseala…Eu nu te iubesc….Am pe altcineva…vroiam sa iti spun demult, dar nu stiam cum…Fata a crezut ca baiatul ii va arata suferinta lui si se pregati sa plece, pentru a nu-i vedea tristetea.Baiatul o apuca de mana si o ruga sa il asculte…Dupa care se uita in ochii ei si ii spuse calm:-Sper sa il iubesti asa cum te iubesc si eu pe tine….Dar cand dragostea lui se va stinge si inima ta va suferi si lacrimile-ti vor uda fata, sa iti aduce aminte de mine…de dragostea mea….Observand sinceritatea si glasul calc al baiatului, ea spuse-De fapt ma asteptam ca vei suferi si ma vei implora sa nu plec…-De ce sa te implor sa ramai daca in inima ta nu mai e loc pentru mine?…Iar acum pleaca…Din ochii fetei au inceput sa curga lacrimi…Baiatul privea trist cum fata se indeparta de el…A trecut mult timp iar fata nu si-l putea scoate din minte baiatul din parc, vorbele lui…Permanent ii aparea in fata chipul lui..Isi aducea aminte pana si de clipele petrecute impreuna…Intr-un moment isi dadu seama ca il iubea si ca inca il mai iubeste…Si se porni sa il caute..Era prea tarziu..il gasi in acelasi parc dar alaturi de alta..pareau fericiti iar baiatu parea ca a uitat ce inseamna suferinta..Pe fata fetei incepura sa curga lacrimi amare care ii raneau inima…Si-a spus in soapta:-Asta e…l-am facut sa sufere si acum a venit si randul meu..Si a pornit mai departe nestiind unde se va duce si ce o sa faca…Fara el nu era ea si in fata ei aparea imaginea ultimului sarut..

Prietenie suflata cu bani.

Ma mir cum mai aveti curajul sa ma salutati pe strada. Dupa ce dati dovada ca ati fost doar pe interes si ati profitat de mine cat de mult ati putut te faci ca nu sti nimik. Eu nu uit si mereu imi voi aduce aminte de cuvintele grele care mi le-ati zis. Crezi k eu nu stiu sa fac diferenta dintre un om si un “caine”? Ca voi sunt milioane si am de unde alege Azi, un prieten adevarat greu se alege si niciodata nu poti fi sigur de cineva. Prietenii ti poti alege si ai si de unde. Eu sunt una’ si voi sunteti multi dar pot trece cu usurinta peste cuvintele voastre. Nu ma arat afectata de tradarea voastra si merg inainte trecand cu mandrie pe langa voi. Credeti ca eu nu aud cuvintele voastre? Le aud dar nu ma cobor la modul vostru de gandire. Mereu v-am dat peste nas spunadu-va “Nu toti ne-am nascut destepti”. Stiu ca sunteti ofticati ca nu ma puteti supara. Nu sunteti primii care incercati sa imi distrugeti starea zilnica si nu faceti altceva decat sa va umiliti in fata mea. Ma mir cum nu mi-am dat seama de voi din prima clipa in care v-am cunoscut. Stiu ca omul bun e luat peste picior asa cum m-au luat multi pe mine. Stiti foarte bine ca daca mi-ati facut bine am impartit si ultimul leu.

Sunt… doar eu ...

Nu te mai am ai plecat pe drumul tau,eu pe al meu. M-ai ranit cum nimeni nu a mai facut-o pana acum. Credeam ca si pe tine te-am pierdut la inceput,dar mi-am dat seama ca nu poti pierde ceva ce nu ai avut.Pot incerca sa uit ce a fost dar o fac degeaba asa cum am incercat sa te fac sa ma iubesti. Dezamagita ca nu te-am putut face fericit, te-am pierdut. Au ramas doar simple ganduri care inca imi mai rasuna in cap.Daca cineva te va face sa suferi aduti aminte de zilele in care eram impreuna si poate ca si tu m-ai iubit chiar daca m-ai parasit intr-un mod injositor.Acum suntem doar doi copii care nu au stiut ce fac si s-au jucat de’a dragostea. E dureros sa te vad, sa imi zabbesti si sa stiu ca nu te pot atinge. Un perete invizibil ne desparte, un perete pe care doar dragostea il poate sparge. Ca un curcubeu care dispare asa a disparut si dragostea mea pentru tine. Mi-ai transmis indiferenta ta si oricat asi vrea nu mai pot tine la tine si pana si in ochii mei nu mai esti acelasi. Farmecul tau s-a dus odata cu fericirea pe care o aveam atunci cand te vedeam. Stralucirea din ochii tai s-a stins si zambetul tau s-a ofilit. Nu mai pari ce erai si nici eu nu o sa incerc sa ma schimb doar pentru a-ti respecta dorintele.

Singuratatea ..

Singura.. Uneori ma simt atat de singura.. dar nu stiu de ce..Chiar daca am prietenii langa mine ma simt singura. Simt ca ceva lipseste dar nu reusesc sa-mi dau seama ce. M-am saturat dimineata sa ma trezesc si sa fiu singura in casa, seara la fel pentru ca fiecare este preocupat cu lucrurile lui. M-am saturat sa n-am cu cine sa vorbesc, decat de una singura. Vreau sa shcimb ceva, vreau sa fie altfel, dar cum? Poate ca imi lipseste ceva, un el, dar simt ca ma aflu intre doua lumi una a singuratatii si alta care duce spre culmea fericirii dar sunt la mijloc exact pe muchia de cutit gata sa cad din nou. Nu prea vreau sa fac asta, pentru ca numai vreau sa cad in acel gol, gaura fara de sfarsit. Incerc sa am mentin cat de sus pot sa evit acea cadere, dar pana cand, pentru ca inca primesc lovituri grele de la persoane care nu ma astept, iert si trec peste dar pana cand sa rezist asa? Sunt unele moment in care vreau sa stau singura dar au incetat sa mai fie, pentru ca ma simt bine in compania unei personae mai ales una draga. Vreau sa nu pierd tot ce am adunat pana acum dar sunt si eu om cu sentiment, cat sa indur..

Sunt dezamagita!

Sunt dezamagita!...de tot, de toti, dar mai ales de mine.... De mine ptr ca nu ma invat minte. Mereu sper la mai bine...il astept si apoi iar sunt dezamagita..nu apare.. Si m-am saturat...m-am saturat sa o tot iau de la inceput, sa ma lupt ptr mine, cu mine..M-am saturat sa ma uit in jur si sa constat ca sunt singura in lupta mea, ca nu am motive ptr a ma tara pe coate in continuu.....M-am saturat sa ma simt singura, parasita, abandonata..Vreau sa fie altfel..sa fi fost altfel tot, de la inceput. ..Totusi nu e, nu se va schimba nimic..cel putin nu fara o alta lupta sau alte lupte... Of cat de greu a fost sa ajung aici..cat de greu e acum si stiu ca urmeaza un greu mai mare...E greu!.. Mi-ar placea tare sa pot sa zic "piua" si sa iau o pauza lunga si cand ma intorc sa fie tot suuuper....Eu nu mai vreau sa fiu trista, nimeni sa nu mai fie!.. Am ajuns in punctul acela critic in care nu mai vreau nimic, pe nimeni...absolut nimic!!...nu ma mai atrage nimic, nu mai vad nimic placut in ceea ce se invarte in jurul meu...Si oricat de tare incerc sa ascund toate astea...ma rod in interior, ma chinuie...ma sacaie pana le las afara...Si urasc asta...ptr ca ma aduce in alt punct..ala in care trebuie sa fiu dezamagita de lumea de langa...de reactiile lor..."sunt alaturi de tine atata timp cat nu ai nevoie de ajutorul meu" kinda shit! Cat poate fii de greu sa iti arati adevarata ta personalitate...e chiar mai simplu ptr toti...stiu la ce sa se astepte..si nu vei fii mustrat, sau nu dezamagesti pe nimeni.. Bah!..si la ce folos toate luptele astea?..cui folosesc?..cati se bucura de rezultatul lor(asta presupune unul pozitiv)? De ce se zice ca avem de ales, cand de fapt nu e asa?..Mie nu mi-a aratat nimeni un "trailer" din viata, asadar nici nu m-a intrebat cineva(oricine ar fii) daca e ok..daca o vreau..Deci nu e corect..sau asa cred eu!...Eu nu am cerut si nici nu vreau nimic din ce imi ofera...viata..nimic!!...

O data in viata....

O data in viata gasesti pe cineva pe care sa iubesti cu adevarat dar simti cum bratele destinului te strang ,te sufoca,fara a-ti da voie sa cuprinzi in propriile-ti brate ,sau sa atingi cu propriile-ti palme tot ceea ce iubesti ,tot ceea ce ai asteptat de-o viata,simti cum iti aluneca printre degete sansa de a-ti cere de la viata pretul pe care poate il meriti si-atunci ,iti ingropi in lacrimi toate visele pierdute,te intorci la noptile tale goale si zilele trecatoare,zambetul aproape ca iti ingheata pe chip atunci cand te gandesti ca nu i-l poti darui celui iubit decat in gand ,simti cum din interiorul tau navalesc o avalansa de cuvinte pe care ai vrea sa le spui ,sa i le spui dar ,se opresc pe buze neputand fi rostite ,le consideri inutile stiind ca nu pot incanta auzul celui drag pentru ca totul va desparte ,distanta ,oamenii si mai ales destinul....Si-apoi ....te-nchizi in tine si taci ,ti-auzi doar sufletul cum plange inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica si intr-o zi cantecul se va pierde printe soare si nori,printre valuri si cer....nu se va mai putea asculta sau vedea....Se va simti! Din dragostea ta adevarata ramai doar cu chipul ce ti-l asterni pe ganduri in fiecare seara cand il invelesti cu lacrimi...iti simti inima ca un ceas invechit ce nu mai stie sa bata ora exacta..Si taci...si taci.....apui in iubire,te nasti in lacrimi ,doar de dragul sufletului celui iubit cu adevarat....

Ai simtit...

" Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor ? Eu da. De oriunde ma intorc in mine ma infioara gandul ca nu voi revedea o culoare albastra ce mi-a atins sufletul, un zambet inocent si cald care vorbea si tacand, o imbratisare care mi-a daruit toata caldura ce putea fi data unei prime intalniri care de fapt a fost si ultima .Ati simtit vreodata ca sufletul plange si e inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica, in nopti tarzii de primavara ? Eu da. In tacerea din inima mea suspina neauzita decat de mine chemarea, pentru o apropiere imposibila, deci cea mai frumoasa.Privesc cum norii se plimba mandri de ropotele de ploaie ce ni le-au daruit o zi intreaga,un soare ce se alinta trimitandu-ne ici colo cate o raza, pasarile ce vin pana-n fereastra care parca ar vrea cu trilul lor sa-mi dea caldura de care am nevoie, copacii ce freamata cu frunzele prea ude inca de stropii grei de ploaie, un gugustiuc ce-si canta ca si mine singura melodie pe care a-nvatat-o.Ati simt cum ochii vi se umplu de lacrimi si parc-ar vrea sa planga de neputinta si de dor ? Eu da. Cum mii de cuvinte pleaca din interior spre inafara si se opresc doar cu putin inainte de a fi rostite ? Pentru ca cel ce-ar trebui sa le asculte e, mult prea departe?Sau doar pentru simplul motiv ca se considera inutile daca nu pot incanta auzul celui drag ?Eu da.Cum mainile iti tremura pe-o cana de ceai aburind pentru ca nu i-o poti darui celui iubit, decat in gand sau niciodat? Eu da.Si iata o lacrima mai curajoasa aluneca linistit pe fata.Ea doar curge.Nu are sentimente.Sau are? Ne ajuta, ele, lacrimile sa scapam de tot ce-i rau in suflet? Voi ce spuneti? De ce nu ne plac lacrimile oare? Nu cumva ar tebui sa le iubim? Dar mai e loc pentru-o iubire atat de imposibila pe langa prima? Voi ce credeti? Si timp?Dusmanul nostru cel mai de temut? Poate ca da, poate ca nu.Voi afla raspuns la toate aceste intrebari ce cu drag eu vi le pun? Poate ca da, poate ca nu.Dar eu voi astepta, aici, in cercul meu de ganduri ce ma inunda cu miile in fieece minut.Voi astepta ceva ce e posibil sa nu mai vina niciodata.Sau ma insel? Si daca se va-ntoarce?Va fi mai bun si cu-o idee mai increzator? Mai putin stapanit de-o teama pe care, culmea eu am intuit-o, ba mai rau,am si-nteles-o? Poate ca da,poate ca nu.Ideea e ca eu voi astepta si-n tot acest rastimp ma voi intoace la clipele de fericire ce mi-au fost daruite pentru a le spune cat de nepretuite sunt pentru mine si le voi ruga sa ramana cu mine pentru a nu-mi mai fi atat de frig....de dor. "

O ultima clipa de iubire .

M-am inchis in mine si tac iar toate orele singuratatii mele le-'mpart cu tine iubire simt cum ma dor toate secundele asteptarii tale si-n mine ploua ganduri iubite,ploua cu lacrimi de dor ce se sparg in fereastra sufletului......Auzi?..auzi fosnetul buzelor mele?te soptesc singure ,chiar daca nu ti-au simtit niciodata sarutul...Inchide-ma-ntre pleoape,pastreza-ma in ochii tai sa fiu mereu cu tine si daca totusi m-ai iubit ,pastreaza-mi amintirea,atinge-ma cu gandul,saruta-ma cu ochii si lasa-ma de tine incet sa ma apropii...Vino si pune-ti fruntea pe pieptul meu din nou ,cu un cuvant alunga tot ce in noi e rau sa mai traim o data o clipa de iubire si-apoi ca o naluca in noapte sa dispari...Doar tu ca sa fii zambet ,iar eu ....o lacrima cazuta pe urmele pasilor tai ramase pe nisipul din suflet....Doar tu ca sa fii soapta...iar eu, voi fi tacere, doar un manunchi de cuvinte albastre culese in graba in noptile in care somnul nu mai vine...

Uneori...as vrea sa pot....as vrea sa invat ....

Printre toate palmele luate de la viata ,ma straduiesc sa zambesc ,chiar daca zambetul imi este amar ,chiar daca inlauntrul meu curg lacrimi,chiar daca simt toata greutatea lumii pe umerii mei ...merg mai departe ...si poate va veni ziua cand am sa invat sa pierd oameni,sa invat ce este resemnarea,am sa invat sa imi tin sufletul in palme ,palmele mele ,nu palmele oricui ,am sa invat sa plang atat cat trebuie ,sa nu mai risipesc lacrimi ,am sa invat ca oamenii sunt trecatori prin viata mea si oricum ar fi ,la sfarsitul calatoriei voi fi doar eu ...cu mine...Uneori ,as vrea sa pot plati indiferentei cu indiferenta ,sa iau fara sa dau nimic in schimb ,sa fiu in stare sa calc in picioare sentimente ...fara sa-mi pese ...sa raspund lipsei de delicatete cu cuvinte dure...sa provoc rani,la fel ca cele ce-mi sunt provocate ...sa dau durere ,pentru durere...sa curga lacrimi pentru lacrimile mele...as vrea sa urasc ,dar...nu pot ...stiu doar sa iubesc ...asta sunt ...si ma accept asa cum sunt...

...Sufletul meu vrea sa stie....

Ma intreb uneori:"cine este fiinta aceea trista care locuieste cateodata in sufletul nostru?...ce taina se ascunde de cealalta parte a oglinzii atunci cand ne privim si cate taine se pot ascunde in oglinzile sufletului nostru?"...Multe intrebari si doar un pumn de cuvinte...Cuvinte scrise in graba in noptile cand somnul nu mai vine ...azi ,m-am simtit ,nu stiu cum sa spun ca m-am simtit ...,nu stiu daca am fost plictisita sau trista...poate cate putin din ambele ...Deseori mi se spune ca neincrederea si nesiguranta sunt defectele mele cele mai mari ,ca sunt vesnic nemultumita ,ca prea intorc totul pe mii de parti ,fiecare cuvant ,fiecare gest ,ca intrebarea care ma defineste este "asa sa fie oare?"...De fiecare data mi-am pus la bataie tot sufletul si tot de fiecare data l-am pierdut putin cate putin ,poate ca (sau mai mult ca sigur)de aici toata nesiguranta si neincrederea mea ,toate s-au nascut din dorinta sufletului de a stii ,de a simti ,de a simti ceea ce este adevarat cu adevarat pentru ca ...un cuvant poate rani uneori cat o mie de palme ,si ma dor mai mult cuvintele frumoase decat cele urate pentru ca poti gasi o scuza celui care zice:am fost nervos,suparat,beat,dezinformat si din cauza asta am spus vorbe care te-au durut...Cuvintele spuse la nervi sunt mai putin ipocrite si vatamatoare decat vorbele frumoase spuse fara acoperire in sentimente...Se spune ca lacrimile sunt cuvintele nerostite ale sufletului ,am sa las "cuvintele" din coltul ochilor sa curga in voie ,noaptea este un sfetnic bun si tocmai imi sopteste ca viata merge inainte ,cu sau fara intrebarile si nesiguranta mea ....Sunt de acord cu noaptea ,fara sa o mai intreb nimic ,ii raspund:"asa este"....

Te-'mbratisez cu gandul ,iubire....

Te-mbratisez cu fiecare gand, iubire te simt dar imi lipsesti,te am in suflet dar mi-e dor de tine,in vise stele-ti asez in palme si buzele-ti sarut oftand,te strang in brate ,desi nu te ating ...Traiesti in mine de atata timp ...arzi mocnit imi cunosti temerile ,jocurile ,aspiratiile toate...ma prefaci in zambet ,in lacrima,in liniste ,in furtuna ...in ce vrei tu ,si=apoi,imi stralucesti pe fata,ma porti pe bratele sufletului intr-o lume de basm ,acolo nu exista durere, nici lacrimi,acolo totu-i iubire ,totul din jurul nostru dispare si ramanem doar noi doi,pierduti pe aripile unei clipe, undeva...nu stiu unde, stiu numai ca traim acel moment cand mangaierile si soaptele tale mereu pline de dragoste ma trezesc la viata...cand ma faci sa ma simt undeva sus ,sus ...unde numai tu poti ajunge ,iar tu esti cu mine ...cu gandul suntem impreuna,unul in bratele celuilalt ...iubindu-ne ...dornindu-ne ,iar si iar ...

Mă simt…

Mă simt naşpa. Vorbesc serios, eu chiar mă simt naşpa. N-am mai avut de mult o stare de asta, dar nici nu-mi doream.Tristeţe…Tristeţe ascunsă sub atâtea forme: de dor, de singurătate… M-am aşezat pe genunchii tristeţii mele şi încep să o simt şi mai accentuată. Acum ceva timp, credeam că nu o să mă afecteze cu nimic alegerile mele pripite… eram… foarte sigură pe forţele proprii. Dar se pare totuşi că regretul e mai puternic devat voinţa, voinţa e mai puternică decât nepăsarea, durerea e mai puternică decât uitarea, şi tot aşa.Speranţă…Am pierdut-o. Cel puţin am avut speranţa că într-o zi totul se va întoarce la normal. N-a fost aşa, m-am înşelat crunt. M-am minţit că prezentul e perfect. Trebuia să îmi aduc aminte că perfecţiunea nu există, şi n-o să existe… poate niciodată. Am fost încurajată de oameni care mai apoi “îmi tăiau aripile în zbor”, sau ceva de genul asta.Ştiţi mai bine ca mine că nu e stilul meu să scriu despre chestii de genul ăsta, preferam cândva să îi las pe alţii. Niciodată nu mi-a plăcut să citesc o altfel de postare. Deci cine va citi asta? Nimeni. Asta e perfecţiune!!! Nu îmi plac cei care spun că “nu au cuvinte ca să exprime ceea ce simt”. Atunci pentru ce mai sunt cuvintele? Nu neg, poate nu poţi exprima EXACT ceea ce simţi, dar poţi exprima totul prin cuvinte. Când am început să scriu, n-aveam o idee principală, doar gândul că mă simt ca dracu’. Dar pot să exprim ceea simt:Mă simt singură. Mă simt părăsită. Mă simt uitată. Mi-am pierdut speranţa. Mă simt tristă. Mă doare. Vreau să uit. Vreau să plec. Mi-e rău. Şi toate astea se combină între ele, formând un amalgam sub forma unui monstruleţ gelations, ca-n reclamă la şampon [sper că ştiţi reclama!]. Atâtea cuvinte şi tot am exprimat o mică parte din ceea ce simt. (mică )Dar desigur, nu totul, nu aş fi avut cum. Nici măcar eu nu ştiu exact cum mă simt. Oscilez între atâtea sentimente că nici nu mă pot hotărî. Trist…pentru mine. De fapt, cui îi pasă? Închei cu asta chiar aici. Deja fac prea mult confesiuni şi încep să curgă amintirile. Doare… Morţii lor, credeam că am uitat. Cât de mult m-am înşelat.

Din nou: EU =))

Am în mine o anumită parte, ce-i drept…nu prea influienţabilă, care e diferită de celelalte părţi din mine. Am dat delete – delete – delete, pentru că nu făceam altceva decât să mă învârt pe lângă subiect. O să o spun pur şi simplu: am o parte în mine care e…sensibilă [în morţii ei!]. Sunt zile în care e în hibernare absolută, dar zile în care pune stăpânire pe mine pur şi simplu. Din cauza asta unii mă ştiu drept cea mai înfometată creatură după socializare, pe când alţii mă ştiu drept fata cuminte şi oarecum tristă mai mereu.Nu-i aşa! De fapt, depinde de zile, momente, stări etc.etc.etc. Mi-ar plăcea ca măcar o singură dată când lumea mă vede în stand-by, cu privirea pierdută şi fără chef DE ORICE, să mă lase în pace. De obicei ei cred că moralul meu se îmbunătăţeşte cu o glumă aruncată de-ampulea peste umăr, însă nici nu ştiţi că asta nu-mi dă decât de meditat asupra mea, gândindu-mă pe moment la o eventuală schimbare.Sunt zile în care chiar n-am chef decât să meditez asupra unor nimicuri şi să mă simt pierdută. Da! Sunt zile în care mă simt tristă doar pentru că ştiu faptul că determin atât de mult vieţile celor din jur, transformându-le în ceva [poate] mai rău [sau nu], deşi eu nu mi-aş fi dorit asta niciodată. Sunt zile în care chiar n-am chef de glume şi am nevoie doar de linişte. Linişte şi pace, fără agitaţie, fără exagerări prosteşti şi fără amintiri dureroase care să-mi accentueze cheful de nimic.Azi e una din zilele alea. Am decis asta azi dimineaţă. În spatele geamului meu e întreaga lume, întreagă transformare. E locul unde mulţi încearcă să supravieţuiască zilnic şi e locul unde eu fac slalom imaginar printre tonele de cretini pe metru cub. În spatele geamului meu se ascund mistere, chestii atât de complicate pe care poate niciodată nu le voi descoperi. Ce viaţă! Să stai o zi întreagă într-un întuneric absolut, călătorind peste propriile limite doar cu imaginaţia.Şi totuşi…ăsta e un post prea lung. Aberaţii iar şi iar. Au pornit de la ce? De la ideea că azi mă simt RĂU.

La început şi la sfârşit ..

La început… Îţi asumi răspunderea pentru alegerile tale. Alegi după mentalitatea pe care o ai. Alegi după orgoliul sau caracterul pe care-l deţii. Uneori în relaţiile pe care le ai cu cei din jur se adună numite intrigi. Aceste intrigi devin din ce în ce mai apăsătoare şi simţi nevoia să te confesezi în stânga şi-n dreaptă, doar pentru a te elibera de presiune. Chestia asta funcţionează, o vreme. Cu timpul totul devine din ce în ce mai apăsător. Deja persoana care îţi provoacă această presiune află ce te deranjează. Uneori, dacă nu există comunicare, nişte relaţii frumoase [chiar de invidiat] se termină. Se termină brusc, sub ochii tăi, fără să realizezi la început. Doare. Doare pentru că nici o persoană nu e la fel ca alta. Nici o persoană nu poate fi înlocuită. Nici o persoană nu poate ţine locul lui. Şi abia când îţi dai seamă de toate chestiile astea, începi să te simţi singură doar pentru simplul fapt că ai mai pierdut o persoană minunată din viaţa ta. La sfârşit… Te alegi cu nimic.

Nu mai dramatiza!

Aţi avut vreodată vaga impresie că aţi fost înlocuiţi?Pana mea, sună aşa de sec că a ajuns chiar să mă pună pe gânduri. De fapt…starea asta idioată care vine ca o avalanşă peste mine, mă pune pe gânduri. Mereu am ştiut că am pe cine mă baza şi totodată eram bază. Mai nou, îmi dau seama că anumiţi oameni care pentru mine înseamnă mai mult decât propria-mi persoană, nu prea mai au nevoie de mine. Recunosc, unele lucruri nu mai au cum să fie la fel. Am făcut inşpe mii de greşeli, dar fiecare a greşit la rândul său. Toate chestiile astea s-au schimbat ca dracu’, dar niciodată nu credeam c-o să fiu înlocuită sau c-o să mă simt în plus. Nu încerc să presez pe nimeni cu chestia asta, încerc doar să mă descarc. Unele chestii sunt atât de grele deşi nu cântăresc nimic.Să te simţi în plus, coaie? N-ai ce să faci, n-ai cum să treci peste! Da’ nici chiar aşa. Să fim serioşi uă! Ajungi să stai lângă anumite persoane şi să realizezi ca oameni s-au detaşat atât de mult încât aproape că nu îi mai recunoşti. Nu s-au schimbat în arfe şi puleţi cu gură, dimpotrivă! Ai impresia că eşti a dracu de înlocuit. Ajungi să exprimi: -Ce căcat şi mai tragi un fum. N-ai cum să ignori chestiile astea, pentru că se întâmplă.-Nu mai dramatiza!

Sentimente ..

În ultimele zile mă simt al nabii de rău, al naibi de părăsită. Inimă proastă şi inocentă, capabilă de a suporta sentimente. De ce faci parte din mine? De ce baţi pentru mine? Înţelege o dată pentru totdeauna că baţi degeaba şi degeaba încerci să mă faci să simt lucruri în care nu cred. Ştii mai bine ca mine că o să neg totul.Sentimentele nu pot fi puse în balanţă. Nu poţi compora relaţii aşa cum nu poţi compara nici persoane. E inutil şi nu faci decât să-ţi pierzi vremea încercând să faci anumite diferenţe şi comparaţii.Ştiu că devin prea sentimentală în perioade de genul ăsta…Încerc să mă abţin din a mai scrie chestii de genul ăsta pe blog, dar cineva joacă step pe creierul meu şi îmi şopteşte: “Haide fă-o…te eliberează!”

Şotron de păreri :))

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Despre lacrimi…

Lacrimile sunt gheaţa sufletului care se topeşte. Înţeleg şi aştept lacrimile căci ele sunt ploaia în care se opreşte primejdia furtunii, descărcarea trufiei şi dăruirea iertării. Dar cu toate astea e cu mult mai bine să plângi de bucurie decât să te bucuri de lacrimile cuiva.Până la urmă? Ce este lacrima asta şi de ce plângem?Lacrima este un diamant al sufletului, zămislit din contopirea vieţii cu suferinţa. Plângem pentru a ne potoli sufletul încărcat cu furtuni de vară ce ne macină pe interior. Când cineva plânge nu ştii cum să-l consolezi, cum să te apropii de el. Este atât de tainic tărâmul lacrimilor!Dar plânsul este înşelător, niciodată nu ştii dacă e adevărat. Sunt anumite lacrimi care ne înşeală adesea şi pe noi, după ce i-au înşelat pe alţii.Lacrimile sunt pure cristale cereşti dar nimic nu e mai trist decât o lacrimă ce ofileşte un zâmbet.Şi toate trec, tot ce îţi apasă sufletul trece. E tare minunat când după lacrimi amare îţi apare un zâmbet de neegalat.Eu voi zâmbi! Voi?

Stare de spirit ..

Starea mea sparge gheaţa, iar. Ceva îmi zice că se anunţa nopţi colorate [albastre, mov, roz, portocalii etc. dar nu liniştite]. Când eram mică mă gândeam de multe ori că oamenii sunt nişte păpuşi legate cu sfori invizibile şi cineva “uriaş” face cam ce vrea cu noi. Acum am ajuns la concluzia că noi ne controlăm sforile şi nimeni altcineva. Uneori lucrurile ies exact aşa cum vrem noi şi uneori totul se întoarce împotriva noastră. De asta se zice că “viaţa e cu sare şi piper” pentru că e tensionată. Şi da…trebuie să facem faţă cu brio la toate. Da’ când nu mai poţi?Orice ai face în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să faci ceva pentru că…nimeni nu va face. Când cineva iese din viaţa ta o parte din tine spune :- Asta nu este nici pe departe nimic din ce te aşteaptă.Iar cealaltă jumătate spune:- Renunţă să mai trăieşti în trecut.La naiba…cum era odat’!

Scris mov pe negru ..

Zilele trecute citeam despre Mădălina Manole şi despre depresiile ei. Dar oare câte persoane nu sunt ca ea? Oare câte persoane nu îşi pun “masca” atunci când ies din casă doar pentru a-i face pe cei din jur să se simtă bine în prezenţa lor? Oare câţi nu plâng pe ascuns ca să nu-i vadă ceilalţi, să nu pară slabi şi neputincioşi?E greu să te prefaci că totul e perfect când tu de fapt ştii ce luptă duci în interior. Se luptă raţiunea cu singurătatea şi depresia care te macină puţin câte puţin. Nimeni nu zice că cei care poartă “mască” nu râd cu adevărat. Ei râd şi se distrează şi au momente în care se simt ca în RAI, dar micile lor bucurii trec atât de repede ca şi cum nu ar fi fost. Bucuriile au sfârşit, dar tristeţea niciodată nu se termină. Şi se zice că însăşi viaţa e o bucurie cu bune şi cu rele. Dar sunt unele momente, unele zile, unele vremuri când eşti singur şi ajungi la concluzia că nu mai ai putere să continui. De asta trebuie să faci totul pe cont propriu şi să nu pui suflet pentru nimic, nimeni nu merită pentru că nimănui nu-i pasă cu adevărat.

Let’s talk about ignorance.

Este seara si disperarea imi cuprinde inima.Sunt singura,plangand,uitata parca de lume,sunt un nimic,un alt om care urma sa moara.Nu imi pasa de nimic,un fior ma cuprinde,un nor de ganduri se cuibareste in mintea mea.Imagini se deruleaza si parca aud incurajarile,vorbele bune si clipele petrecute cu prietenii mei,cu persoanele apropiate,cu cei care m-au ucis.Imi spun ca ignoranta ucide totul in calea ei,lasa suflete pierdute.Sa fie asta viata unui om,plina de dureri?Sa traiasca un om pentru a putea apoi sa moara?Si gandurile imi coplesesc fiinta.Stau singura intr-un colt de lume retrasa si ignoranta de parca nu exist.Candva credeam in oameni,care cu privirea lor si prin vorbe pareau a ma incuraja,pareau a ma ajuta sa zbor.Totul insa era doar o aparenta,defapt imi taiau aripile cand ajungeam mai sus,imi hraneau sufletul cu vorbe false si intr-final m-am prabusit la pamant.Plansul mi-a inrosit fata si amarul ce il port in inima este dureros,ma sfasie pe interior.Intinsa pe un covor de frunze,cu lacrimi in ochi am hotarat ca astazi zilele mele se vor scurta si amintirea mea va fi stearsa de pe acest pamant.Am ramas singura aici si acum.Ma pierd intr-un abis.Ceata din ochii mei devine atat de groasa ca nu mai vad nimic.Cutitul din mana mea intrase singur,adanc si taios in propriul meu suflet.Ma scufund imi propria-mi tradate,in propria-mi suferinta,in propria-mi indoiala,in propriul meu orgoliu.

Remuscare ...........

Ma cuprinde tristetea,iar.Ma gandesc la momentele frumoase pe care le-am pierdut.Ma cufund in amintiri si tot ce imi ramane sunt `povestile` mele pe care le scriam in momentele mele de tristete doar ca sa ma pot descarca.Doar cand eram singura si nimeni nu ma asculta.“Uite-ma…aici…in capatul lumii unde tot ce a avut un inceput isi gaseste finalul…privesc in jos…ard de disperare…de suferinta…de dor si ura.Cum poti fi omorat de cei dragi…eu stiu cel mai bine…m-au ucis cu ura ce o poarta in suflet,cu indiferenta lor si uite cum stau undeva sus,pregatindu-mi moartea.“[Au fost momente cand am simtit ca nu mai pot.Degeaba plangeam zile insir,tristetea nu trecea.Te simtit pierdut,dezorientat cand iti pierzi cea mai buna prietena,cineva cu care esti perfect compatibil si stii ca niciodata nu vei mai gasi pe cineva ca ea.Te simti ingandurat si gata sa mori cand parintii nu te asculta,te desconsidera,te urasc din cauza minciunilor spuse de altii.Te simti ultimul om,arzi in interior,cand stii ca ai facut cea mai mare prostie si esti gata sa pierzi si ultima persoana,ultima speranta,care o mai ai din cauza lucrurilor cretine pe care le spui la nervi.]“Privesc a doua oara in jos si mii de sentimente dau navala in inima mea si retraiesc de mii si mii de ori acele momente groaznice si tip……Ma doare sufletul,ma doare mintea…ma doare fiecare picatura din sangele meu…vreau un final…vreau sa uit dar…nu ma lasa.Lupta se duce in minte si ceva imi zice ca daca sar in momentul asta o sa scap de tot ce nu imi da pace,o sa scap de monstrul din mine.In acelasi timp ii vad pe cei de jos cum imi plang moartea si stiu ca nu merita astfel de suferinta.Simt ca nici nu merit sa mor,ca moartea va readuce acel negru din viata mea.Si in acelasi timp imi e frica…frica de suferinta si chipurile zdrobite de durere a celor care tin la mine…frica de Dumnezeu,frica de tot,dar frica si sa mai traiesc…Durerea nu ma lasa,ma innebuneste si vantul rece imi inteapa inima ca un fulger.Au,in clipa urmatoare ridic capul spre cer si vad toate clipele placute,dar le simt ca si cum nu ar fi fost…“[Inainte prietenia era cel mai important lucru pentru mine.Pretuiam totul.Zambet,lacrimi,bucurii,momente frumoase,fericire, totul alaturi de prietenul cel mai bun.Cu timpul mi-am dat seama ca "prietenii cei mai buni" pe care i-am avut nu simt la fel.Parca dansam impreuna dar aveam pasi diferiti.Parca simfonia mea nu se potrivea cu instrumentele lor muzicale.M-am inchis in mine si m-am daruit muzicii care m-a alinat timp de 2 ani,pana cand am cunoscut alte persoane pe care le pot numi prieteni.Dar niciodata nu o sa mai cred in prietenie asa cum am crezut la inceput.Prietenia nu e facuta sa dureze,niciodata nu stii cand poti sa ai incredere deplina intr-o persoana.]“…si…SAR…Simt cum caderea mea ma elibereaza de suferinta…si aerul imi apasa pieptul,patrunde prin inima…smulge toata durerea din ea si vad un punct care devine o pata,apoi o umbra,apoi niste aripi care parca vor sa ma prinda.Nu mai simt nimic,nici suferinta,nici iubire…insa sufletul imi este acoperit de o urma de melancolie asupra mortii mele.Oare … chiar suferinta mea nu avea leac?A meritat sa sar?Si regretul devine mai insuportabil decat durerea din sufletul meu,dar acum nimic nu se poate face…Sunt singura in intuneric,si aripile care par sa ma prinda sunt o agonie in care ma pierd.“In fragmentele scrise italic am scris una dintre compunerile mele.Poate cea mai frumoasa si una la care tin foarte mult pentru ca doar 2 persoane au reusit sa o citeasca.Una din ele,mi-a zis intr-un moment nesabuit de-al meu:-Nu merita,gandeste-te la ce ai scris.Gandeste-te si hai cu noi acasa.O sa te ajutam.M-am pierdut in iluziile mele prea mult timp.Poti face ce vrei atata timp cat nu pui suflet in nimic.E greu sa mai iesi din propria iluzie,e greu sa mai iesi din cercul vicios al falsei aparente odata ce ai intrat.

Metamorfoza...

Usor,usor m-am transformat din copilul care eram la inceput in copilul care sunt acum.Caci in sinea mea sunt tot un copil,am tot idei stupide pe care le pretuiesc.Nu cred in mine.Nu sunt sigura de ceea ce fac,ce zic,ce gandesc.Cateodata ma abtin sa zic ceea ce ma apasa doar pentru ca stiu ca va iesi total pe dos.Nici macar nu-mi pot tine sentimentele in frau,sa rad,sa tip,sa urlu de fericire,sa iubesc,sa plang chiar nu ma pot abtine. M-am transformat din fata care punea la suflet toate chestiile,in persoana aceea care se uita cu coada ochiului la tine si e nepasatoarea.Chiar nu-mi pasa de toate problemele pe care le ai.Jumate din viata mea pana acum,m-am obosit incercat sa ajut lumea,dar niciodata nu mi s-a multumit.Niciodata cei din jurul meu nu erau multumiti cu nimic.Mereu mi-a pasat de problemele celor din jur,dar nesansa face [probabil] ca sa nu fi intalnit persoana care sa ma ajute sa trec peste anumite lucruri.De fapt,cui i-ar pasa de problemele mele in adevaratul sens al cuvantului?Mamei!?!Corect.Insa nu pot vorbi cu mama tot ce ma deranjeaza.E-asa,ca si cum ploaia imi curge prin vene si gandurile imi canta in orgoliu.N-am sa te sustin,n-am sa te plac,n-am sa te iubesc,dar n-am sa te uit.Niciodata.

Speranţa ..

Din punctul meu de vedere, afirmaţia dată este una valabilă. În primul rând, anumite speranţe pot fi deşarte, făcându-ne să ne gândim la anumite lucruri care s-ar putea să nu se îndeplinească niciodată. Cu ajutorul acestui sentiment, speranţa, reuşim să construim o lume imaginară ce ne poate distruge puţin câte puţin pe interior. Deşi a spera este una din caracteristicile omului, nimeni nu spune că este neapărat un lucru pozitiv. De-a lungul timpului, oamenii au mers pe ideea că “speranţa moare ultima”, însă acest fapt dă naştere la alte speranţe, astfel încât ele nu mor niciodată ci se metamorfozează sub forme noi. Mai simplu şi mai corect ar fi să spunem că speranţa e strâns legată de noi, face parte din natura noastră, şi drept urmare, va muri odată cu noi. În al doilea rând, prin speranţă ne hrănim cu iluzii, toată gândurile începând cu un “cum ar fi dacă…” şi sfârşind cu o speranţă la care, poate, niciodată nu vom putea renunţa. Uneori e vital să sperăm, însă ar fi bine să avem o bază sigură, căci în contradictoriu totul va fi o pierdere de timp. Speranţa nu este nimic altceva decât un sentiment specios care induce raţiunea în eroare, pictând realitatea în culori vii, însă, în esenţă fiind de fapt non-culoare. Oamenii speră tot timpul şi niciodată nu se vor opri chiar dacă asta este în detrimentul lor.În concluzie, afirmaţia “Uneori e mult mai folositor să-ţi pierzi speranţa decât să-ţi pierzi vremea sperând” este o afirmaţie valabilă.

via sectreeys....ce caut?!

Ce caut !? Nu stiu .Poate totul sau nimic ... Mai cu seama vreau sa traiesc ceea ce imi rezerva viitorul ,ceea ce viata imi va da ...sau mi-a dat deja Imi place sa ma joc asemeni unui copil ...sa fiu libera la fel ca un fluture ... Imi apar aceste drepturi cu toate puterile ... mereu ... Ca orice femeie, am nevoie de imbratisari, de mangaieri , sa ma pierd si sa ma simt protejata in bratele unui barbat,chiar daca stiu sa ma protejez singura ...Am visat dintotdeauan sa te imbratisez in culorile unui nou apus de soare ... sa te sarut atingand marea unui nou rasarit ...sa te mangai cu ajutorul vantului.De cate ori inconstient ,ai trecut prin gandurile si sufletul meu , de atatea ori , luna imi aducea privirea ta ,acea dulce caldura pe chipul meu ...iar eu , incercam mereu sa iti sterg fiecare lacrima cu cate un zambet ... Fara sa stii, sufletele noastre dansau printre stele ... Dansau in noaptea din sufletul meu , Mangaindu-mi trupul cu delicatetea norilor albi ce ne inconjoara ...Nimeni nu va opri acest sentiment ce traieste in adancul sufletului ,zi de zi si noapte de noapte ... Doresc sa traiesc viata , dar nu aceea in care zambesti pentru ca in realitate vrei sa iti ascunzi durerea , ci aceea in care zambesti pentru ca ai intradevar motive sa zambesti ...

vin-o în noaptea mea….

Te sărut…. Ştii oare tu cât de mult îmi lipseşti???? … pielea mea mai păstrează urmele atingerilor tale – şi le simt încă la intensitatea cu care mi le-ai oferit… îţi simt căldura şi tandreţea, dar mi-e frig, când vine noaptea… ea pare să nu aibă capăt, atunci când tu nu vii, mă simt singură şi te aştept… nu mă lăsa să tremur în întunericul nocturn… vin-o să mă ţii în braţe… să mă săruţi… să mă SIMŢI….te vreau, mă gândesc la tine, îmi lipseşti, am nevoie de tine, te plac şi mă înnebuneşti, te ador. vin-o să uităm de noi…., să renunţăm de tot ce ne leagă de lumea exterioară…… să fim doar noi doi, îmbibaţi de aromele pasiunii şi senzualitatea clipelor frumoase…… luna să ne asculte speriată cum trupurile noastre fierbinţi, colorează tăcerea într-un dans al dragostei şi pasiunii sub lacrimile de bucurie a cerului…….în noapte, langa tine dragostea să nu mă doară……Spune-mi, cum să respir, ca să nu mă doară lipsa TA…. Vin-o în noaptea mea…

Iarta-ma ..

Mi-e atat de greu a da inainte in viata, mi-e greu de mine, pur si simplu mi-e deja greu sa ma tin pe picioare, sa mananc, sa respir...ceva s-a rupt din mine in ziua in care ai plecat, singurul lucru care ma consoleaza e noaptea, ea ma ascunde de gurile judecatoare a celor din jur, ea ma alinta in intunericul ei si imi da frau liber la lacrimi, acolo, in perna, cu ursul in brate. Numai in singuratate pot fii eu cu adevarat, in rest trebuie sa-mi iau o masca cu care sa acopar ranile, cicatricile,tristetea si suferinta fata de cei ce nu inteleg,batjocoresc si lasa ca ura sa le umple inimile deja pe jumatate distruse de indiferenta.Nici tie nu.ti pot explica ce-i cu mine, nici eu nu inteleg, dar ma supar atat de mult pe mine cand incerc sa-ti zic si reiese cu totul altceva.Cine stie cand va veni din nou ziua in care voi simti simpla ta imbratisare,privire sau voce...Astept ziua aceea cu toata fiinta mea, n-as fi crezut vreodata ca poate fi atat de greu, lacrimi fierbinti curg udand servetelul deja distrus si incerc sa gasesc forta pentru a gasi o pace necesara pentru a adormi.Incerc sa blochez gandurile ce-mi bantuie mintea deja incarcata de atata suparare pe toti cei din jur, ca si cand ei ar fi vinovatii...Mi-e atat de dor pana si de cele mai mici lucruri...numai reusesc sa gasesc mangaiere de la absolut nimic, nici macar un mesaj frumos de noapte buna nu-mi mai da alinare... imi da doar dor, si simti ca o flacara inauntru ce iti arde pana si oasele, simti cum patrunde usor peste tot, fara piedici, ca sa te distruga.Curge durere in venele deja seci de viata.Plecarea ta a absorbit pana si pofta ce o aveam pentru viata. Numai dupa ce ai plecat am inteles ca tu esti viata!

As vrea...........

As vrea pentru o clipa sa imi las corpul undeva si sa zbor,sa privesc tot ce se intampla de undeva de sus…sa aud fiecare gand despre mine,cu mine…sa vad cum corpul imi simte lipsa…As vrea sa pot opri timpul in loc,sa ma duc langa persoanele pe care le iubesc cel mai mult,sa le privesc,sa le mangai fara sa ma simta…Sa le vorbesc fara ca ei sa ma auda,sa le spun ce gandesc cu adevarat…As vrea sa opresc ploaia,sa ramana picaturile plutind in aer,sa le strang in palma si sa le beau…as vrea ca apa sa fie iubire…As vrea sa iubesc tot pamantul,sa zambesc la fel ca soarele si sa fiu misterioasa la fel ca luna…sa fiu la fel de sus,si sa ma ascund dupa un nor,sa mi se poata vedea doar conturul…As vrea sa ajut fiecare suflet pierdut sa se intoarca la locul lui,as vrea sa fiu un inger…ingerul fiecarui gand pierdut,sa il fac mai fericit…As vrea sa preiau toata tristetea din lume,si sa o transform intr-o floare…as vrea sa fiu pamantul ei sa o pot hrani cu optimism…as vrea sa creasca mare…As vrea sa opresc timpul un moment,si sa ma duc la fiecare om in parte sa le desenez un zambet in coltul gurii…as vrea sa zambim toti odata,asa s-ar lumina Universul…As vrea sa pot sta singura in multime…as vrea sa am companie in singuratate…As vrea sa ne iubim cu totii…as vrea sa ma intelegeti…

Despartirea Doare...

Sa ranesti este foarte usor, dar sa ierti pe cel care te-a ranit spune mult despre sufletul si caracterul persoanei care are puterea de a ierta.....Despartirea doare, singuratatea este apasatoare insa acestea ne sunt lectii de viata.Cine nu a trecut prin astfel de momente, cine nu stie ce inseamna durerea, durerea ce provine din dragoste, dragostea care ne-a parasit, nu a inceput inca sa traiasca, sau viata lor a fost o iluzie..... De ce doare dragostea? Pentru ca tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare.

iarta-ma ca te iubesc...!!!

Te rog sa nu ma rogi sa nu te rog sa-ti amintesti...Te rog sa nu uiti ca a fost real, nu doar simple povesti...Te rog,trage-ma de mana,spune-mi ca visez.Te rog spune-mi ca e un vis prostesc.Te rog...stii ca nu pot sa te las sa pleci.Te rog frumos ramai cu mine,nu pleca.Doar cu tine stiu ce'nseamna "a visa"Te rog,vreau sa stiu tot ce gandesti.Inca cred si sper ca ma iubesti.Te rog,ajuta-ma sa ma inalt spre cer...Te rog...stii bine,doar cu tine pot sa sperTe rog,asculta ce-am de spus,nu ma ignora...Te rog,aduti aminte cand cerul ne zambea...Imi doresc sa-ti amintesti...sa ne regasesti pe noi.Te rog zambeste cum o faceai la inceput,era mult mai usor in doi.Te rog mai da`mi speranta,vreau sa traiesc,Te rog...vreau doar o data sa`ti mai spun "te iubesc"Parca un ocean ne desparte,vorbe irosite toate...Te rog,incearca si o sa vezi ca inca se poate...Te rog frumos adu-ti aminte tot...Altfel intr-o zi ... din inima o sa te scot...Noi murim acum,se nasc doua persoane...Ne nastem eu si tu,nu exista alta cale...Te rog, incearca sa-ti intorci o clipa privirea.Sa-mi smulgi din piept durerea, sa nu ma pierd cu firea...Sau te rog, schimba-ma in praf, sa zbor departe...Sa nu-ti mai simt prezenta,sa nu fiu trist....departe.....singur....singur in noapte...Te rog nu uita ca ne-am iubit...Te rog nu uita...trebuia sa privim primul rasarit...Te rog nu uita...trebuia sa fim impreuna pana la sfarsitTe rog nu uita ca`ti cantam...ca ma alintai...Te

Farame de trecut ..

Inca mai pasesc printre amintiri smulse din basme si din timp. Ma incapatanez sa cred ca trecutul este de fapt un prezent indepartat de care esti legat toata viata, oricat de mult te-ai impotrivi. Si cu cat te zbati mai mult in propia balta de amintiri, cu atat durerea devine mai actuala si mai puternica. Asta fac eu in fiecare zi: calc nemiloasa in baltile drumului meu, rastalmacind trecutul care mi-a pricinuit uneori suferinta. Nu mai imi reprim amintirile neplacute. Datorita lor sunt ceea ce sunt si nu vreau sa neg ceea ce am facut pana sa ajung aici. Nu vreau sa uit persoanele care mi-au intins maini in drumul meu spre uitare si fericire. Din pacate, mai am mult pana sa ajung acolo unde doream. Dar amintirile mele sunt acolo, prezente in prezentul meu din trecut. Inima mea a fost zdrobita de multe ori, despicata, apoi a fost vindecata pentru ca apoi sa fie iar ranita.Am trait destul incat sa am propiile mele amintiri, si totusi nu am inca suficiente. Inca mai pasesc pe norii tineretii care sunt pe cale sa se duca spre alte zari mai luminoase. Inca mai pasesc prin idile vechi de cand ma stiu si prin cuvinte care m-au coplesit candva. Inca mai pasesc pe propiul ocean de durere, fara ca eu sa ma scufund in valurile tristetii. Inca... Inca mai pasesc pe cerul senin, cu privirea de copil inocent.Nu vreau sa-mi smulg amintirile si sa le arunc pe foaia alba de hartie. Nu inca. Mai intai le intiparesc in inima mea, iar apoi le las sa-mi hoinareasca pribege prezentul care devine treptat, treptat trecut.

Un moment de ratacire... Se poate...?

E absurd chiar cu cata indiferenta prefacuta gandesc despre viata mea. E atat de goala si de trista, incat ma mira faptul ca nu m-am pierdut de mult prin vreun hau intunecos ce tine loc de purgatoriu firilor patimase. Nu e o faradelege, dar pentru mine e aproape ca un exil. Ma simt ca un proscris incaruntit de greutatile precoce ale vietii, asemeni fapturilor neinsemnate care nu sunt in stare sa se adapteze unor climate diferite. Ca o faptura ciunga, improvizata dintr-o mana de lut. Prost si neinstruit mester a avut faptura ce a iesit stramba s dereglata din mainile lui. Mi-a constuit din pamant un caracter orgolios si dur ca roca, patimas pana in pragul nebuniei, si nestatornic. Un imperiu al autodistrugerii si al repulsiei, un imperiu unde blandetea nu are ecou. Dar nu, orgoliul infam isi are obarsia in doruri nesecate. Dorurile mele dezlantuite asemenea furtunilor brutale si exuberante. Un dor ce chinuie inima pana in profunzimile cele mai limpezi, umplandu-le de venin. Venin dintr-un leandru alb. Nu, albul otraveste cateodata. Iubirea e ciudat de usor de confundat cu repulsia, la fel cum o simpla culoare ca albul ascunde in spate monstruozitati neinchipuite. Mintea umana e limitata si josnica, plina de suisuri si coborasuri nepotrivite, pline de abnegatie si , cateodata, dorinta de posedare. De-as poseda o inima care nu a pierdut nimic, n-as putea sa iubesc asa cum o fac, dar pentru ca se intampla exact contrarul, fiecare sentiment are pentru mine intensitati catastrofale. O singura deceptie este suficienta sa-mi plece capul si gandirea si sa las ghilotina care sta suparatoare deasupra mea sa-si faca datoria. Daca as sti cum sa-mi retez simturile, sa cad in letargie si uitare, sa gasesc vre-un univers paralel mai prolific decat pamantul secat de identitate, as fi fericita. As cunoaste din nou speranta, si asta m-ar face mai viruasa decat sunt in realitate. Dar cum nu gasesc in mintea mea niciun zid crapat, nicio oglinda sparta care sa ma lase sa ma eliberez din prizonieratul acesta liber in care ma aflu, prefer sa ma resemnez cu hazardul atat de josnic. Sunt josnice mijloacele lui si caile pe care le alege prin a-si atinge scopul, tocmai pentru ca nu conteaza ce cale alegi. Destinul va gasi o cale sa te aduca in fata suferintei si a decaderii morale.

Opreste-te si sterge ..

Ma oprisem in mijlocul drumului si ma gandeam. Ma gandeam ca sunt atat de multe lucruri pe care le regret, pe care le-as face altfel daca as mai avea ocazia. M-as intoarce inapoi si as vindeca ranile pe care le-am provocat celor dragi, i-as tine departe pe cei care m-au ranit, si as invata sa fiu mai prudenta. Oameni, momente, vorbe aruncate in vant, cate n-as schimba. Dar oare as avea puterea sa fac ceva diferit? As avea puterea de a-mi schimba viitorul. Cineva imi spunea ca viitorul ti-l inventezi singur. Ce-ar fi gresit in a-l reinventa? As face totul corect. Ma gandeam ca am gresit mult. Bine, nu am gresit intr-un mod ireparabil, dar totusi. Nu exista fapta pe lumea asta suficient de rea incat sa nu fie iertata. Mai greu e pentru mine. Eu trebuie sa traiesc cu asta. Ceilalti iarta si gata. Dar eu? Cu sufletul meu cum ramane? Poate ca s-a saturat de atata nesocotire a destinului. M-am hotarat. Ma opresc si sterg. Sterg tot. O iau de la capat. Stiu cum s-o fac, dar oare sunt in stare?

Insane ..

A fost o vreme cand durerea era prea mare..inebunitor de mare. Atunci am inceput sa cred. Atunci am inceput sa plec urechea la povestile oamenilor indurerati, pe care de-abia acum reuseam sa-i inteleg partial. Atunci am inceput sa vad cine ma iubeste si cine nu. Atunci mi-am dat seama ce inseamna binele si raul, si am inceput sa caut raspunsuri la intrebarile care se rostogoleau lenese din mintea mea imbibata in propie durere. Atunci am inteles ca viata nu e intotdeauna roz, si a inceput sa-mi placa nuantele de negru pe care le desenam cu fiecare zi ce trecea. In acele momente de nebunie am inceput sa plang, si lacrimile nu s-au mai oprit nopti la randul. Atunci am inceput sa-mi asez pe hartie durerea, crezand ca poate asa voi reusi sa-mi opresc suspinele in gat si lacrimile inghetate in ochii fara viata. Atunci am inteles ca lumea nu-si intoarce capul sa-ti priveasca ochii inlacrimati, si ca cel mai bine e sa suferi in singuratate, departe de priviri ironice si insistente. M-am impartit in doua, si le-am dat tuturor impresia ca sunt fericita, fara ca cineva sa poata vedea dincolo de iluziile create intentionat. Pana cand ochii mei s-au saturat sa verse lacrimi si am ramas doar cu suspinele intretaiate pe care nu le mai puteam opri. E greu sa-ti simti inima oprindu-se in piept, apoi sa o ia la goana in ritm de melc. E greu cand ti-ai dori sa se opreasca din goana ei chinuita. La urma urmei, ce inseamna fericirea? E prea departe de ochii mei, de inima mea despicata si de noptile fara stele. Doar amintirea ei, din ce in ce mai vaga, imi sopteste ca intr-o zi va fi din nou bine. Si eu inca o mai cred...am platit pretul fericirii cu prea multe lacrimi ce nu si-au avut rostul...

Undeva in afara timpului...!!!

As face atatea lucruri pe care n-am stiut sa le fac daca as putea sa intorc macar pentru o ora timpul inapoi. As zice atatea lucruri pe care ar fi trebuit sa le zic daca as sti cum. As spune atator persoane ca le iubesc daca as putea sa gasesc in mine un sentiment destul de puternic care sa imi dea curaj. As merge in atatea locuri unde n-am avut curaj sa pasesc daca as avea curaj sa te fi rugat sa ma insotesti. As face atatea lucruri pe care timpul nu mi-a permis sa le fac. I-as imbratisa si i-as imbata in cuvinte tandre pe cei care nu mai sunt, m-as impiedica sa le intorc spatele celor care au suferit din cauza mea, m-as obliga sa deschid ochii sa privesc si sa simt. M-as forta sa nu judec, m-as forta sa nu pierd ce am pierdut. M-as obliga sa fiu eu, indiferent de mine. As schimba ani de remuscari, cosmaruri care amortesc si terifiaza, as schimba rugaciunile de implorare in unele de multumire. M-as forta sa intind mana si sa ofer, m-as forta sa intorc si celalalt obraz celui care ma loveste. M-as scoate din umbra ca sa stralucesc, sa stralucesc departe de intuneric si singuratate. As rupe acele de ceasornic, si le-as arunca in nisip, sa nu mai simt jugul greu si nevrednic al secundelor ce se scurg. Mi-as face viata asemeni unui roman de succes, unde timpul nu exista, nici moartea, nici durerea, nici persoane care sa-ti raneasca increderea in sine. As face din mine lumea perfecta, unde as avea curajul sa spun timpului sa stea in loc, unde gura mea va putea sa rosteasca cuvintele ,,te iubesc" altfel decat in vis.

Farame de trecut ...

Inca mai pasesc printre amintiri smulse din basme si din timp. Ma incapatanez sa cred ca trecutul este de fapt un prezent indepartat de care esti legat toata viata, oricat de mult te-ai impotrivi. Si cu cat te zbati mai mult in propia balta de amintiri, cu atat durerea devine mai actuala si mai puternica.

Asta fac eu in fiecare zi: calc nemiloasa in baltile drumului meu, rastalmacind trecutul care mi-a pricinuit uneori suferinta. Nu mai imi reprim amintirile neplacute. Datorita lor sunt ceea ce sunt si nu vreau sa neg ceea ce am facut pana sa ajung aici. Nu vreau sa uit persoanele care mi-au intins maini in drumul meu spre uitare si fericire. Din pacate, mai am mult pana sa ajung acolo unde doream. Dar amintirile mele sunt acolo, prezente in prezentul meu din trecut. Inima mea a fost zdrobita de multe ori, despicata, apoi a fost vindecata pentru ca apoi sa fie iar ranita.

Am trait destul incat sa am propiile mele amintiri, si totusi nu am inca suficiente. Inca mai pasesc pe norii tineretii care sunt pe cale sa se duca spre alte zari mai luminoase. Inca mai pasesc prin idile vechi de cand ma stiu si prin cuvinte care m-au coplesit candva. Inca mai pasesc pe propiul ocean de durere, fara ca eu sa ma scufund in valurile tristetii. Inca... Inca mai pasesc pe cerul senin, cu privirea de copil inocent.

Nu vreau sa-mi smulg amintirile si sa le arunc pe foaia alba de hartie. Nu inca. Mai intai le intiparesc in inima mea, iar apoi le las sa-mi hoinareasca pribege prezentul care devine treptat, treptat trecut.

СПАСИБО тебе за то, что ты есть...

Мы часто не ценим то,что рядом, пока мы это не потеряем.Мы удаляем телефонный номер зная, что он навсегда останется в нашей памяти.Мы прощаемся, зная, что встретимся вновь.Мы говорим, что подумаем,зная ответ заранее.Мы ищем что-то новое, зная что без старого не сможем жить.Мы ждем.Даже когда говорим "уходи".Мы ругаемся.Говоря себе в душе."Ну обними же меня!".Просто обними.Просто жить и быть кому-нибудь нужным-это уже награда.Как важно знать,что ты кому-то нужен.И что чье-то сердечко бьется ради тебя.Любовь способна на многое.Не отталкивайте её..

“Te-ai intrebat ce s-a intamplat cu mine de cand ne-am despartit?!

Relatia noastra a fost plina de momente frumoase,de neuitat dar si nenumarate certuri datorita greselilor facute de amandoi care au lasat in sufletele noastre doar rani si durere.Inchide ochii si adu-ti aminte momentele in doi,cand amandoi radeam si ne bucuram unul de celalalt.Regret faptul ca ne-am despartit pentru ca din cauza mea tu te-ai inrautatit.Dupa atatea sanse acordate as mai dori o singura data sa incercam pentru ca stii ca te iubesc si mereu vei ramane in sufletul meu.Amandoi trebuie sa invatam sa ne acordam libertatea necesara si sa avem multa rabdare pana vor aparea din nou schimbari.Mi-e frica,voi suferi din nou daca nu va aparea o schimbare,dar macar te voi avea langa mine.Incearca sa arati ceea ce simti si nu te voi dezamagi ! ““A trecut ceva timp…atata timp incat ar fi trebuit sa te uit deja…dar nu pot.M-am obisnuit cu ideea ca nu te pot avea,mi-a ramas in suflet doar amintirea ta.Unii spun ca asteapta sa vina noaptea pentru a-si visa persoana iubita…Eu nu pot spune acest lucru deoarece noaptea,fiind singura,imi pot deschide sufletul,ma pot destinde,departe de ochii lumii.Adorm cu gandul la tine…Te visez…Ma trezesc cu ochii in lacrimi si nu am pe nimeni langa mine care sa ma ajute sa-mi revin.Ma gandesc la tine…dar trebuie sa am vointa de fier pentru a nu te cauta.Ma chinui,fara sa stii…Incep cu o intrebare plina de mirare : de ce mai esti in sufletul meu ? A trecut atat timp si nu pot intelege de ce nimeni nu a putut sa te scoata din inima mea . Am incercat sa pun pansamente peste rana , dar mi-am dat seama ca rana e prea adanca , asa ca pansamentele au cazut . Cum imi pot reveni ? Am atatea intrebari fara raspunsuri , dar stiu ca raspunsurile le gasesc in sufletul tau…numai ca tu nu vrei sa mai discuti cu mine . Am crezut ca pot sa trec peste , dar te-am gasit din nou in jumatatea inimii si a sufletului meu printre rani si amintiri placute .Cand am prietenii langa mine pot spune ca nu mai am puterea sa ma gandesc prea mult la tine . Am inceput sa ma ascund in spatele altora pentru a nu ajunge din nou la tine . Sunt constienta ca nu ma meriti , ca nu te mai pot avea…Ce-i pot face inimii ? Sa o tai in doua jumatati ? Ar fi fost bine , doar ca e imposibil sa traiesc cu jumatate de inima …asa ca…nu te voi uita niciodata , chiar daca nu vei primi vrun semn de la mine , sa stii ca cineva , undeva , se gandeste la tine .Am trait alaturi de tine o poveste de neuitat , atunci cand ne-am reagasit , noi doi , doi copii care l-a toate am renuntat , numai din iubire amandoi ne-am schimbat , am visat ca mereu vom fi impreuna , numai ca tu m-ai uitat eu din pacate nu , prin cate am trecut am format un sentiment puternic care a spulberat toate greutatile , cu tine simteam ca respir , erai totul pentru mine , ma vroiai langa tine , doreai rodul iubirii noastre sa-l ti in brate , doreai copilasul sange din sangele tau sa ti-l daruiesc eu , te vedeai o viata intreaga langa mine , am crezut ca nimeni nu ne va desparti , ca e usor sa iubesti…da…a fost usor…a fost atunci cand te aveam langa mine…acum mor de dor , plang fara ca nimeni sa stie…plang…in interiorul meu.Oare ti-e bine fara mine ? Lacrimile mele iti aduc fericire ? O lacrima de-a mea sa fie o zi fericita din viata ta . Stau la geam si plang de dorul tau , ma uit spre usa si mi-as dori sa apari din nou. dar stiu ca nu se va intampla . Oare cine poate sa te aduca din nou in viata mea ? sau sa te scoata de tot din ea ? Dar esti prea departe si de dor imi plange inima , nu cred ca se va mai intampla sa mai bati la usa. Credeam in orce zambet , fugeam de iubire , dar cu privirea ta ma aduceai inapoi . Lacrima de adevar e rece . As vrea sa-ti spun ceva…nu e vina ta , tot ce se intampla e sortit sa fie asa , viata trebuie sa mearga inainte chiar si fara tine , dar esti nepasator la ce-ti vorbesc si ma atragi .Impinsa de nervi am facut ce nu trebuia si recunosc , am fost vinovata , am gresit si stiu ca sunt un simplu calator in cursa numita viata , dar nu cedez , merg in continuare cu iubire si speranta . Doar numele tau e in sufletul meu si in inima mea numai tu vei sta , in fiecare zi ma gandesc la tine si nimeni nu te va inlocui . Tie nu ti-e greu asa cum imi e mie , pentru tine as face orce doar sa te mai pot vedea in fata mea si sa ma primesti din nou in inima ta , mi-as da viata pentru tine , doar din iubire ….

Cineva mi-a spus…

Ca viata e o curva cu 2 fete…care azi iti zambeste iar maine te face pe la spate…Cand soarele rasare si apune zi de zi dandu-ne speranta ca ziua de maine va fi mai buna ca cea de azi…cand destinul te incearca la fiecare pas nestiind daca vom mai apuca ziua de maine langa cei dragi …cand ura si minciuna ne invadeaza sufletele,ramanem fara inima…cand oamenii se cearta de mai multe oricat se impaca…atunci avem nevoie de dragoste si iubire,avem nevoie de fericire sa nu ne simtim singuri pe lume,avem nevoie de cineva cu care sa pasim prin viata tinandu-ne de mana…

Сукам тоже бывает больно...

Так хочется много всего написать. В моей жизни столько перемен произошло...Ужась просто. И как я только это всё пережила. Даже вспоминать страшно. Как мне хотелось бы, что б это было всего лишь сном. Но это реальность...Жесток­ая...Такое чувство, что живу не своей жизнью, а чьей-то чужой.Так всё это не привычно. Всё стало другим...Будь-то мир вывернули наизнанку. Только кому это надо было? Почему всё так? Почему нельзя всё оставить на прежним местах...? Тишина..Ответов нет и никогда не будет. Всё прошло и теперь это всего лишь воспонимания больной памяти...Моей памяти...

Mi-e dor de tine!

Dorul e un sentiment greu de definit. Dorul inseamna sa te gandesti cu placere si in acelasi timp cu tristete la fiinta iubita, cand ea nu-ti este aproape. Dorul e semnul unei trairi intense, e in acelasi timp duiosie si durere, un foc ce-ti arde inima, o boala care te sfarseste. Dorul inseamna transfigurarea fiintei iubite in absenta ei, e dovada prezentei ei de nesters in sufletul si constiinta ta. Dorul e un sentiment greu de descris, dar – cum fiecare l-a simtit – fii sigur ca orice mesaje de dor vei trimite, ele vor ajunge direct la inima fiintei iubite. Pentru ca cei care se iubesc se simt ca doua jumatati ale aceluiasi intreg, fiecare traieste in mod acut lipsa celuilalt, fiecare il poarta pe celalalt in sine. Imi lipsesc saruturile tale, zambetul tau, privirea ta, rasul tau, vocea ta, dar cel mai mult imi lipseste dragostea ta. Nu uita ca eu inca te astept…Astept un semn de la tine. Fiecare clipa cand nu esti cu mine mi se pare o eternitate…Esti prea departe ca sa te pot vedea, prea departe ca sa te pot atinge, si totusi atat de aproape de inima mea… de visele si sperantele mele… Mi-e nespus de dor de tine si numar orele pana cand buzele noastre se vor intalni din nou…Astept cu nerabdare clipa cand o sa ma pierd din nou in bratele tale si tirziu, in noapte, sa ni se implineasca visul de iubire. In soaptele tale vreau sa ma cufund si sa adorm intr-un dulce sarut… Mi-e atat de dor de tine si de imbratisarea ta…Fiecare minut inseamna o ora, fiecare ora inseamna o zi si fiecare zi inseamna un an… atunci cand nu sunt cu tine… Doar adierea calda a sufletului tau mi-ar putea alina dorul de tine…Mi-e dor de ochii tai, de buzele tale, de chipul tau de inger… Mi-e dor de clipele cand ma sarutai si imi spuneai ca nimeni si nimic nu ne va desparti. Unde esti, iubirea mea?Ma gandesc mereu la timpul petrecut impreuna si la cat de trista pot fi cand nu te am alaturi. Mi-e dor de tine si de povestea noastra de iubire…ma simt atat de rau…atat de trista…si singura…fara tine.nu pot sa gandesc,nu pot sa vorbesc.sunt asa de pierduta in clipele putine si frumoase petrecute impreuna.plecarea ta mi-a lasat in suflet cea mai frumoasa amintire,cele mai perfecte seri.nu stiu …nu stiu nimic…nici macar nu stiu ce sa scriu…nu am cuvinte sa pot descrie starea pe care o am…ma simt goala pe dinauntru,ma simt fara nici o putere.te simt in fiecare parte a corpului meu,nu pot sa imi iau gandul de la tine,incerc sa ma bucur…sa ma bucur pentru ca s-a intamplat,dar tristetea ca tu nu mai esti aici este asa de mare..ma distruge…stiu…mi-ai spus ca nu e bine ceea ce facem…nu vroiam sa ma gandesc la asta,nu am vrut sa ma gandesc la consecinte.am vrut sa cred ca sunt stapana pe situatie,ca o sa fie totul bine…m-am inselat.imi vin atatea lucruri in minte…unde ma uit imi amintesc de tine…atat de greu a trecut timpul astazi,si nici acum nu trece prea usor…nu pot sa dorm…ma simt groaznic…incerc sa zambesc sa maschez totul…da e in zadar…imi imaginez ca ma astepti in camera…iar eu ma ghemuiesc langa tine si te iau in brate.imi spui o prostie,ma amuz,ma saruti iar mie imi place atat de mult…acum ascult melodia care iti place si tie…am ascultat-o astazi toata ziua….imi face bine…ma face sa te simt langa mine…iubesc fiecare lucru care imi aminteste de tine…e un sentiment atat de dureros..parca astept sa vi,sa intri in casa iar eu sa-ti zambesc.sa ma bucur ca te pot pupa si pupa din nou…