Speranţa ..

Din punctul meu de vedere, afirmaţia dată este una valabilă. În primul rând, anumite speranţe pot fi deşarte, făcându-ne să ne gândim la anumite lucruri care s-ar putea să nu se îndeplinească niciodată. Cu ajutorul acestui sentiment, speranţa, reuşim să construim o lume imaginară ce ne poate distruge puţin câte puţin pe interior. Deşi a spera este una din caracteristicile omului, nimeni nu spune că este neapărat un lucru pozitiv. De-a lungul timpului, oamenii au mers pe ideea că “speranţa moare ultima”, însă acest fapt dă naştere la alte speranţe, astfel încât ele nu mor niciodată ci se metamorfozează sub forme noi. Mai simplu şi mai corect ar fi să spunem că speranţa e strâns legată de noi, face parte din natura noastră, şi drept urmare, va muri odată cu noi. În al doilea rând, prin speranţă ne hrănim cu iluzii, toată gândurile începând cu un “cum ar fi dacă…” şi sfârşind cu o speranţă la care, poate, niciodată nu vom putea renunţa. Uneori e vital să sperăm, însă ar fi bine să avem o bază sigură, căci în contradictoriu totul va fi o pierdere de timp. Speranţa nu este nimic altceva decât un sentiment specios care induce raţiunea în eroare, pictând realitatea în culori vii, însă, în esenţă fiind de fapt non-culoare. Oamenii speră tot timpul şi niciodată nu se vor opri chiar dacă asta este în detrimentul lor.În concluzie, afirmaţia “Uneori e mult mai folositor să-ţi pierzi speranţa decât să-ţi pierzi vremea sperând” este o afirmaţie valabilă.