Din nou: EU =))

Am în mine o anumită parte, ce-i drept…nu prea influienţabilă, care e diferită de celelalte părţi din mine. Am dat delete – delete – delete, pentru că nu făceam altceva decât să mă învârt pe lângă subiect. O să o spun pur şi simplu: am o parte în mine care e…sensibilă [în morţii ei!]. Sunt zile în care e în hibernare absolută, dar zile în care pune stăpânire pe mine pur şi simplu. Din cauza asta unii mă ştiu drept cea mai înfometată creatură după socializare, pe când alţii mă ştiu drept fata cuminte şi oarecum tristă mai mereu.Nu-i aşa! De fapt, depinde de zile, momente, stări etc.etc.etc. Mi-ar plăcea ca măcar o singură dată când lumea mă vede în stand-by, cu privirea pierdută şi fără chef DE ORICE, să mă lase în pace. De obicei ei cred că moralul meu se îmbunătăţeşte cu o glumă aruncată de-ampulea peste umăr, însă nici nu ştiţi că asta nu-mi dă decât de meditat asupra mea, gândindu-mă pe moment la o eventuală schimbare.Sunt zile în care chiar n-am chef decât să meditez asupra unor nimicuri şi să mă simt pierdută. Da! Sunt zile în care mă simt tristă doar pentru că ştiu faptul că determin atât de mult vieţile celor din jur, transformându-le în ceva [poate] mai rău [sau nu], deşi eu nu mi-aş fi dorit asta niciodată. Sunt zile în care chiar n-am chef de glume şi am nevoie doar de linişte. Linişte şi pace, fără agitaţie, fără exagerări prosteşti şi fără amintiri dureroase care să-mi accentueze cheful de nimic.Azi e una din zilele alea. Am decis asta azi dimineaţă. În spatele geamului meu e întreaga lume, întreagă transformare. E locul unde mulţi încearcă să supravieţuiască zilnic şi e locul unde eu fac slalom imaginar printre tonele de cretini pe metru cub. În spatele geamului meu se ascund mistere, chestii atât de complicate pe care poate niciodată nu le voi descoperi. Ce viaţă! Să stai o zi întreagă într-un întuneric absolut, călătorind peste propriile limite doar cu imaginaţia.Şi totuşi…ăsta e un post prea lung. Aberaţii iar şi iar. Au pornit de la ce? De la ideea că azi mă simt RĂU.