Mi-e atat de greu a da inainte in viata, mi-e greu de mine, pur si simplu mi-e deja greu sa ma tin pe picioare, sa mananc, sa respir...ceva s-a rupt din mine in ziua in care ai plecat, singurul lucru care ma consoleaza e noaptea, ea ma ascunde de gurile judecatoare a celor din jur, ea ma alinta in intunericul ei si imi da frau liber la lacrimi, acolo, in perna, cu ursul in brate. Numai in singuratate pot fii eu cu adevarat, in rest trebuie sa-mi iau o masca cu care sa acopar ranile, cicatricile,tristetea si suferinta fata de cei ce nu inteleg,batjocoresc si lasa ca ura sa le umple inimile deja pe jumatate distruse de indiferenta.Nici tie nu.ti pot explica ce-i cu mine, nici eu nu inteleg, dar ma supar atat de mult pe mine cand incerc sa-ti zic si reiese cu totul altceva.Cine stie cand va veni din nou ziua in care voi simti simpla ta imbratisare,privire sau voce...Astept ziua aceea cu toata fiinta mea, n-as fi crezut vreodata ca poate fi atat de greu, lacrimi fierbinti curg udand servetelul deja distrus si incerc sa gasesc forta pentru a gasi o pace necesara pentru a adormi.Incerc sa blochez gandurile ce-mi bantuie mintea deja incarcata de atata suparare pe toti cei din jur, ca si cand ei ar fi vinovatii...Mi-e atat de dor pana si de cele mai mici lucruri...numai reusesc sa gasesc mangaiere de la absolut nimic, nici macar un mesaj frumos de noapte buna nu-mi mai da alinare... imi da doar dor, si simti ca o flacara inauntru ce iti arde pana si oasele, simti cum patrunde usor peste tot, fara piedici, ca sa te distruga.Curge durere in venele deja seci de viata.Plecarea ta a absorbit pana si pofta ce o aveam pentru viata. Numai dupa ce ai plecat am inteles ca tu esti viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu