Inca mai pasesc printre amintiri smulse din basme si din timp. Ma incapatanez sa cred ca trecutul este de fapt un prezent indepartat de care esti legat toata viata, oricat de mult te-ai impotrivi. Si cu cat te zbati mai mult in propia balta de amintiri, cu atat durerea devine mai actuala si mai puternica. Asta fac eu in fiecare zi: calc nemiloasa in baltile drumului meu, rastalmacind trecutul care mi-a pricinuit uneori suferinta. Nu mai imi reprim amintirile neplacute. Datorita lor sunt ceea ce sunt si nu vreau sa neg ceea ce am facut pana sa ajung aici. Nu vreau sa uit persoanele care mi-au intins maini in drumul meu spre uitare si fericire. Din pacate, mai am mult pana sa ajung acolo unde doream. Dar amintirile mele sunt acolo, prezente in prezentul meu din trecut. Inima mea a fost zdrobita de multe ori, despicata, apoi a fost vindecata pentru ca apoi sa fie iar ranita.Am trait destul incat sa am propiile mele amintiri, si totusi nu am inca suficiente. Inca mai pasesc pe norii tineretii care sunt pe cale sa se duca spre alte zari mai luminoase. Inca mai pasesc prin idile vechi de cand ma stiu si prin cuvinte care m-au coplesit candva. Inca mai pasesc pe propiul ocean de durere, fara ca eu sa ma scufund in valurile tristetii. Inca... Inca mai pasesc pe cerul senin, cu privirea de copil inocent.Nu vreau sa-mi smulg amintirile si sa le arunc pe foaia alba de hartie. Nu inca. Mai intai le intiparesc in inima mea, iar apoi le las sa-mi hoinareasca pribege prezentul care devine treptat, treptat trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu