Usor,usor m-am transformat din copilul care eram la inceput in copilul care sunt acum.Caci in sinea mea sunt tot un copil,am tot idei stupide pe care le pretuiesc.Nu cred in mine.Nu sunt sigura de ceea ce fac,ce zic,ce gandesc.Cateodata ma abtin sa zic ceea ce ma apasa doar pentru ca stiu ca va iesi total pe dos.Nici macar nu-mi pot tine sentimentele in frau,sa rad,sa tip,sa urlu de fericire,sa iubesc,sa plang chiar nu ma pot abtine. M-am transformat din fata care punea la suflet toate chestiile,in persoana aceea care se uita cu coada ochiului la tine si e nepasatoarea.Chiar nu-mi pasa de toate problemele pe care le ai.Jumate din viata mea pana acum,m-am obosit incercat sa ajut lumea,dar niciodata nu mi s-a multumit.Niciodata cei din jurul meu nu erau multumiti cu nimic.Mereu mi-a pasat de problemele celor din jur,dar nesansa face [probabil] ca sa nu fi intalnit persoana care sa ma ajute sa trec peste anumite lucruri.De fapt,cui i-ar pasa de problemele mele in adevaratul sens al cuvantului?Mamei!?!Corect.Insa nu pot vorbi cu mama tot ce ma deranjeaza.E-asa,ca si cum ploaia imi curge prin vene si gandurile imi canta in orgoliu.N-am sa te sustin,n-am sa te plac,n-am sa te iubesc,dar n-am sa te uit.Niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu