Let’s talk about ignorance.

Este seara si disperarea imi cuprinde inima.Sunt singura,plangand,uitata parca de lume,sunt un nimic,un alt om care urma sa moara.Nu imi pasa de nimic,un fior ma cuprinde,un nor de ganduri se cuibareste in mintea mea.Imagini se deruleaza si parca aud incurajarile,vorbele bune si clipele petrecute cu prietenii mei,cu persoanele apropiate,cu cei care m-au ucis.Imi spun ca ignoranta ucide totul in calea ei,lasa suflete pierdute.Sa fie asta viata unui om,plina de dureri?Sa traiasca un om pentru a putea apoi sa moara?Si gandurile imi coplesesc fiinta.Stau singura intr-un colt de lume retrasa si ignoranta de parca nu exist.Candva credeam in oameni,care cu privirea lor si prin vorbe pareau a ma incuraja,pareau a ma ajuta sa zbor.Totul insa era doar o aparenta,defapt imi taiau aripile cand ajungeam mai sus,imi hraneau sufletul cu vorbe false si intr-final m-am prabusit la pamant.Plansul mi-a inrosit fata si amarul ce il port in inima este dureros,ma sfasie pe interior.Intinsa pe un covor de frunze,cu lacrimi in ochi am hotarat ca astazi zilele mele se vor scurta si amintirea mea va fi stearsa de pe acest pamant.Am ramas singura aici si acum.Ma pierd intr-un abis.Ceata din ochii mei devine atat de groasa ca nu mai vad nimic.Cutitul din mana mea intrase singur,adanc si taios in propriul meu suflet.Ma scufund imi propria-mi tradate,in propria-mi suferinta,in propria-mi indoiala,in propriul meu orgoliu.